De ce să lași un Social Media Manager să-ți promoveze afacerea?

by

Eu stau mult pe Facebook.. cred că v-ați dat seama deja. Adorm cu Facebook și mă trezesc cu Facebook. Lucrez cu Facebook și Instagram în fiecare zi și mereu încerc să aflu ce mai pot îmbunătăți la tehnica mea de promovare. De câteva luni am început să lucrez ca social media manager și am fost “meditată” de niște oameni faini de la care mai am multe de învățat. Datorită acestui fapt m-am gândit să creez o nouă categorie de “Social Media Tips” prin care să împărtășesc cu voi ceea ce învăț eu în acestă perioadă, dar și ce am învățat pe propria piele.

Lumea în ziua de astăzi încă nu știe cât de importantă e promovarea pe Facebook!

Ca prim articol pentru acestă categorie m-am gândit să tratez o problemă destul de prezentă în social media de azi. În timp ce dau scroll toată ziua pe Facebook, în special, nu pot să nu observ cum multe afaceri la început de drum greșesc amarnic din punctul de vedere al promovării pe această platformă. Lumea în ziua de astăzi încă nu știe cât de importantă e promovarea pe Facebook… Și pentru că în capul meu este o mare harababură în momentul de față, am să vă spun o povestioară ca să mă fac cât mai înțeleasă.

La facultate am participat într-o zi la  prezentarea unei firme de IT, care se aștepta să găsească ITiști pe bandă rulantă la facultatea de Relații Publice, specializarea de PR și Publicitate. Destul de amuzant, nu? Ei bine, profesoara noastră l-a rugat pe domn să ne spună dacă ei au posturi libere care să aibă legătură cu domeniul pe care îl studiam noi. După lungi discuții s-a ajuns la întrebarea: ” Cine vă manageriază pagina de Facebook? ” Răspunsul domnului a fost: “Hmmm. Păi EU, când am timp. După ce îmi termin task-urile din ziua respectivă, deschid contul de Facebook și mai postez ceva relevant. Iar dacă nu sunt eu, rog pe unul dintre colegii mei să își mai găsească timp și pentru asta.”

Ok.  Răspunsul acesta m-a făcut să îmi dau seama că nu numai afacerile la început de drum nu apelează la cineva care știe cum să managerieze rețelele sociale, ci și firmele în toată regula.

Un alt exemplu ar fi saloanele  de înfrumusețare, majoritatea dintre ele neavând pe cineva specializat care să se ocupe de prezența lor în social media. Văd multe pagini de Facebook care postează alandala, care nu știu să își creeze o reclamă catchy prin Facebook Ads, care fac poze destul de prost din punct de vedere calitativ și care fac lumea să dea “back” cât de repede pot. Practic patronii refuză să plătească pe cineva care se pricepe, crezând că astfel vor scuti câteva sute de lei. Dar ei nu-și dau seama că au mai mult de pierdut în acest fel. 

Consider că este în interesul tuturor ca în momentul în care își deschid o afacere să își facă simțită prezența în online. Sau greșesc? Practic care e scopul oricărei persoane care își crează o pagină de Facebook pentru afacerea sa? Să ajungă la publicul țintă.

Dacă ceva nu apare pe Facebook, înseamnă că nu e important!

O persoană cu un job de 8 ore pe zi stă în medie 118 minute pe social media/ zi. Ceea ce e foarte mult pentru o persoană care nu activează în acest domeniu. Eu una stau toată ziua pe rețelele de socializare. Dacă nu verific ceva jumătate de oră, simt că am dispărut 20 de ani de pe pământ. Online aflăm tot ce zboară și ce se mănâncă. Eu rar mă uit la televizor, așa că de pe Facebook aflu dacă a mai apărut ceva nou sau dacă a mai explodat ceva. Hihi. Nu e de glumă, știu. Dar așa cum sunt eu, așa sunt și alți mii de oameni. Încă nu am înțeles până în momentul de față de ce lumea evită să investească în promovare, dar probabil voi afla curând.

După părerea mea,un Social Media Manager știe ce prinde la public, cum să creeze o reclamă, cum să aleagă publicul țintă, cum să posteze, ce texte să creeze pentru fiecare postare și în ce parte a zilei să share-uiască diferite subiecte. El te sfătuiește ce campanii să mai desfășori și ce metode să mai pui în practică pentru a atrage cât mai multe persoane pe pagina ta.  În acest fel lumea ajunge să audă de tine mai repede și pe tine te scutește de o durere mare de cap. Tu îți vezi de afacerea ta, pe când el de promovarea ei.

Dacă cei care dețin o afacere, ar avea timp să mai caute și online diferite articole despre cum să folosească rețelele de socializare în folosul lor și ar ști cum să aplice noile lucruri învățate, nu ar mai avea probleme. Dar pentru că timpul e limitat pentru fiecare dintre noi, atunci aici intervin cei care au ca job să facă asta toată ziua.

Sunt curioasă voi ce părere aveți despre acest subiect. Ați întâlnit afaceri care au o promovare de “vai și amar” pe Facebook? Voi ați angaja un social media manager pentru afacerea voastră? sau ați prefera să faceți voi și acest task?

6 Responses
  • Noemi
    decembrie 1, 2016

    Dupa mine, problema este ca pentru multe firme (mai mult cele mici) cind stai pe FB sau IG nu este “lucru”, este “joc”. Ce este de lucru sa faci citeva photo si se scrii citeva cuvinte? Asa gindesc ei si asa nu au rezultate.
    Se intelege ce scriu, da?

    Ps. Felicitari pentru tau nou lucru :)

    • Julia Hasch
      decembrie 2, 2016

      Da, inteleg Noemi :* Iti multumesc ca ti-ai facut timp sa imi scrii si sa citesti articolul. Din pacate asa e… Firmele nu dau importanta acestui lucru…Te pup!! :*

  • Georgiana Sabina
    decembrie 2, 2016

    Interesanta tema , sincer nu m am gandit niciodata la asta dar mi ai pus un semn de intrebare , felicitari pentru articol!

  • Miss Ametist
    decembrie 2, 2016

    Foarte interesant!Ai punctat foarte bine acest subiect :*
    Miss Ametist recently posted…Top 5 produse sub 10 leiMy Profile

What do you think?

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge

Get Widget