Organizator pentru prima dată la BBMCluj ?? -Ediție aniversară

by

BBMCluj 2015. Eram pentru prima dată invitată la acest eveniment. Am aflat de el exact atunci. Nu știam că se organizează ceva de genul în Cluj. Drept să vă spun, eu mereu am fost mai aeriană, iar Anuța mea de la Fashion Sofa a fost ancora mea. Dacă nu știu ceva, aflu imediat de la ea.

Evenimentul de atunci a fost ceva uau! pentru mine. Mi-am făcut prieteni noi și chiar nu m-aș fi gândit în acel moment că am să ajung să capăt mai târziu o prietenă foarte foarte bună: Anca de la All Made Up! .

Dar haideți să trecem și la evenimentul de anul acesta la care am participat ca și organizator, pentru prima dată, alături de dragele mele Anca, Cleo și Gabriela. A fost un eveniment pentru care s-a muncit mult și care a reușit să lase impresia pe care ne-o doream: ceva mai casual, o întâlnire ca-ntre prietene. Dacă anul trecut am luat aparatul foto cu mine și am surprins mai multe momente, anul acesta abia dacă am avut timp să mănânc. Îmi pare foarte rău că nu am avut mai multe poze bune dintre care să aleg, dar am reușit să fac câteva cu telefonul și am să le inserez mai jos.

A fost o întâlnire frumoasă, din care am învățat lucruri noi despre blogging-ul dus la un alt nivel, acela de business. M-am reîntâlnit cu multe bloggerițe pe care le știam deja, am mai vorbit de una alta și am aflat informații folositoare de la fiecare dintre ele. M-am bucurat enorm că de această dată atmosfera a fost mult mai destinsă decât anul trecut, deși, cel mai probabil, impresia mea a fost aceasta pentru că de acum le cunoșteam pe majoritatea fetelor care au participat. Iar pe lângă toate acestea am serbat și BBM-ul care a împlinit 5 ani cu un tort super yummy de la Bonbonerie și cu un pahar de șampanie.

_dsc1014

Și pentru că orice eveniment are și unele suprize mai puțin plăcute, anul acesta am cunoscut și eu într-un final “profesionalismul” de care dau dovadă firmele de curierat Cragus și Fan Curier care nici până în ziua de astăzi nu ne-au livrat un colet, aceste fiind considerat pierdut. De asta și postăm atât de târziu. Au fost multe probleme cu ei, și mai multe colete au ajuns după eveniment. Eu nu sunt așa de zen ca și Anca și mi-am consumat nervii cu ei, dar până la urmă nu am avut ce face. Ne-am resemnat și am mers mai departe.

La finalul evenimentului au urmat și goodies-urile care ne-au dat pe spate, dar vă las și pe voi să vedeți despre ce vorbesc:

Pe care să o aleg? It’s my pampering night #7thheaven #spa #mask #bodycare

A photo posted by JULIA•HASCH (@juliahaschb) on

Sunt foarte curioasă dacă există o diferență între cea roz și cea albastră . . . . . #bioderma #facecare #beauty A photo posted by JULIA•HASCH (@juliahaschb) on

@melkiorprofessional goodies . . . . . #bbmcluj #makeup #melkior #pink #white #lipstick

A photo posted by JULIA•HASCH (@juliahaschb) on

Bună dimineața cu #solaris yummm . . . #bbmcluj #healthy #food #coconutoil A photo posted by JULIA•HASCH (@juliahaschb) on

Miroase a Crăciun cu @oriflameromania ❄️ . . . . . #bbmcluj #oriflame #christmas #beauty #winter

A photo posted by JULIA•HASCH (@juliahaschb) on

Himalaya?? Undee? Obsessed! . . . #bbmcluj #products #beauty #himalaya #beautycare A photo posted by JULIA•HASCH (@juliahaschb) on

My mom will gonna love this face cream . . . #bbmcluj #gerovital #farmec #facecream #beauty #beautycare

A photo posted by JULIA•HASCH (@juliahaschb) on

My first @anastasiabeverlyhills_romania lip gloss . . . #bbmcluj #lips #makeup #anastasiabeverlyhills #colors #obsessed A photo posted by JULIA•HASCH (@juliahaschb) on

img_4375 Mulțumim sponsorilor: 7th Heaven, Melkior, Solaris, Himalaya, Farmec, Elf, Bioderma, Oriflame, Anastasia Beverly Hills, Atlantica, B.U., Str8, Elmiplant și Henkel. Și dacă nu mă urmăriți pe social media, am să vă las și două poze pe care le-am postat direct de la eveniment:


Dacă vă întrebați de unde am rochia pe care am purtat-o la eveniment, ei bine, puteți să o vedeți chiar AICI.

Iar de pe telefonul meu am să vă las aici și câteva poze cu fetele cu care am apucat să fac câteva. Voiam cu mai multe, însă timpul a zburat și nu am mai reușit.

img_3923

Ana de la Fashion Sofa

img_3952

Mădălina de la #IndieChase

img_3913

Lorena de la Mademoiselle Lorraine

img_3914

Romina de la Sprakle and Love Blog

Per total, a fost o experiență frumoasă, plină de emoții și de stres, însă nimic  nu se compară cu sentimentul de la finalul unui eveniment reușit! Și cu asta am spus tot.

15645256_10210489997160514_1454316318_n

Ne vedem și la anul!! Bye!

6 Responses

Leave a Reply to Manases Andrea Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge